|
|

|
|
adaugă un anunț la această rubrică

|
UAT ORAȘ
BORȘA anunță organizarea selecției candidaților pentru Consiliul de Administrație al S.C. SKI BORȘA SRL. Procedura de selecție pentru cele 3 posturi vacante de administrator în Consiliul de administrație al S.C. SKI BORȘA S.R.L. se organizează cu respectarea prevederilor O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, și a H.G. nr. 639/2023 și va cuprinde următoarele etape: Selecția dosarelor de candidatură și întocmirea listei scurte; Evaluarea scrisorilor de intenție întocmite de candidații din lista scurtă; Interviul candidaților înscriși pe lista scurtă. Posturile pentru care se organizează selecția: 3 posturi de administratori neexecutivi, din care cel mult unul poate fi funcționar public sau altă categorie de personal din cadrul autorităților sau instituțiilor publice. Condiții generale: cetățenie română, a altor state membre ale Uniunii Europene și să aibă domiciliul în România;cunoașterea limbii române (scris și vorbit); capacitate deplină de exercițiu; stare de sănătate corespunzătoare funcției pentru care candidează, atestată pe bază de documente medicale; apt din punct de vedere medical; nu a desfășurat activitate de poliție politică, astfel cum este definită prin lege; să nu fie condamnat pentru infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracțiuni de corupție, delapidare, infracțiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracțiuni prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, republicată, cu modificările și completările ulterioare; pe perioada mandatului să nu se afle în situații de incompatibilitate sau conflict de interese prevăzute de lege; să nu aibă înscrisuri în cazierul judiciar și cel fiscal; să nu facă parte din mai mult de 2 consilii de administrație ale întreprinderilor publice. Condiții specifice: studii superioare de lungă durată, finalizate cel puțin cu diplomă de licență; 526experiență în domeniul științelor inginerești, economice, sociale, juridice sau în domeniul de activitate al întreprinderii publice de minimum 7 ani; experiență în administrarea sau managementul unor regii autonome sau societăți, inclusiv societăți din domeniul privat de minim 3 ani (Prin experiență în conducerea societăților, întreprinderi publice sau cu capital privat, ori a regiilor autonome se înțelege deținerea oricărei funcții de conducere, astfel cum aceasta este definită la art. 143 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a funcției de administrator societate/regie autonomă, director general/director general adjunct/director/director adjunct societate sau regie autonomă, director executiv, director economic/financiar, după caz, conform Clasificării ocupațiilor din România); Planul de selecție conținând criteriile de evaluare, profilul consiliului de administrație și a membrilor, Scrisoarea de așteptări și toate celelalte informații necesare privind candidatura se regăsesc pe pagina de internet al UAT ORAȘ BORȘA, https: https://www.primariaborsamm.ro sau pe pagina societății skiborsa.euDosarele de candidatură se vor depune/transmite în plic, închis și sigilat la sediul Primăriei Oraș Borșa, strada Floare de Colț nr. 1/A, cod poștal 435200, având ca termen limită data de 09.februarie.2026 ora 13:00. Pe plic se va menționa: Procedura de selecție pentru pozițiile de membru al Consiliului de Administrație la S.C. SKI BORȘA SRL. Rezultatul selecției dosarelor se va publica pe pagina de internet al UAT ORAȘ BORȘA. Candidații selectați care se vor regăsi în lista scurtă vor depune o Declarație de intenție, în termen de 15 zile de la data afișării listei scurte. Prin Declarația de intenție candidații își prezintă viziunea și programul privind dezvoltarea societății, declarație ce se va prezenta în scris și va fi parte componentă a evaluării finale a candidaților, împreună cu interviul, în vederea clasificării și numirii acestora.
|
|

|
|

|

|
CELE MAI NOI ANUNȚURI
|
IMOBILIARE
|
VAND teren intravilan curti- constructii, 46.495mp, in...
|
IMOBILIARE
|
PROPRIETAR, vând apartament 2 camere, 58mp, in Ploiesti in Mihai...
|
IMOBILIARE
|
VAND TEREN intravilan în suprafață de 870 mp, situat la...
|
IMOBILIARE
|
ANUNȚ de vânzare. Proprietar particular, persoană...
|
PIAŢA MUNCII
|
ȘCOALA Gimnazială Bărbulești,cu sediul în Bărbulești, str.Școlii...
|
PIAŢA MUNCII
|
ȘCOALA Gimnazială Novaci,cu sediul în Novaci, Eroilor,1,...
|
PIAŢA MUNCII
|
Anunț selecție Membri Consiliului de Administrație al...
|
PIAŢA MUNCII
|
MUNICIPIUL Lugoj, în calitate de Autoritate Publică Tutelară,...
|
DIVERSE
|
SCP LEADER INSOLV EXPERT IPURL Curtea de Argeș, str.Valea...
|
DIVERSE
|
NOTĂ de informare a investitorilor Fondului Deschis de...
|
DIVERSE
|
INSOLVENȚA SM SPRL Filiala Timișoara notifică deschiderea...
|
DIVERSE
|
INSOLVENȚA SM SPRL Filiala București notifică intrarea în...
|
AUTO
|
DACIA DUSTER 1.5 dCi Prestige -2018. Vând Duster din 2018,...
|
AUTO
|
CII COMAN AUREL vinde RENAULT MEGANE la licitatie in 03...
|
AUTO
|
SC Besta Slimlife SRL vinde autospeciala Ford Transit...
|
AUTO
|
ÎN data de 16 octombrie 2023, ora 10.00 (pentru...
|
|

|
|
|