|
|

|
|
adaugă un anunț la această rubrică

|
ANUNȚ DE
SELECȚIE Compania Județeană APA SERV S.A. anunță declanșarea procedurii de selecție a candidaților pentru funcțiile de Director General și Director Economic ai Societății, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor. CONDIȚII SPECIFICE DE PARTICIPARE Candidații pe care dorim sa îi identificăm în procesul de selecție pentru nominalizarea în vederea numirii Directorului General și a Directorului Economic din cadrul Companiei Județene APA SERV S.A. trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: Pentru postul de Director General: a) au studii universitare absolvite (minim echivalent ISCED 6 ??" diplomă de licență); b) au experiență profesională totală de minim 15 ani; c) au experiență de minim 4 ani în funcții de conducere, respectiv director, exercitată la nivelul autorităților publice, în cadrul întreprinderilor publice ori societăților din sectorul privat cu o cifră de afaceri și număr angajați similare cu ale Apa Serv S.A., respectiv o cifră de afaceri de aprox. 10 mil. Euro (echivalent în lei) și 400 angajați; d) au experienta in gestionarea fondurilor europene de minim 50 mil euro (echivalent în lei). Pentru postul de Director Economic: a) au studii universitare economice absolvite (minim echivalent ISCED 6 ??" diplomă de licență); b) au experiență profesională totală de minim 15 ani; c) au experiență de minim 10 ani în consultanță în management sau în funcții de conducere în domeniul financiar, exercitate la nivelul autorităților publice ori în funcții de administrator, respectiv de director, precum și orice alte funcții de conducere în cadrul întreprinderilor publice ori societăților din sectorul privat; d) este membru activ de minim 5 ani al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România. CONDIȚII GENERALE DE PARTICIPARE a) nu se află în conflict de interese care să îi(le) facă incompatibili(e) cu exercitarea funcției de director al companiei; b) nu au fost destituiți sau revocați pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale într-o funcție din cadrul unor instituții publice sau al unor întreprinderi cu capital majoritar de stat în ultimii 5 ani sau nu au avut încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 5 ani; c) îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 și OUG nr. 109/2011 referitoare la calitatea de director; d) nu au înscrisuri în cazierul fiscal; e) nu au înscrisuri în cazierul judiciar; f) au o stare de sănătate corespunzatoare funcției pentru care candidează, atestată printr-o adeverință medicală; g) îndeplinesc toate criteriile cerute prin O.U.G. nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu completările și modificările ulterioare. CRITERII DE SELECȚIE Aceste criterii sunt competențe și trăsături necesare candidaților pentru a putea îndeplini cu succes rolul care le-a fost atribuit; aceste criterii sunt grupate în următoarele grupe: competențe specifice sectorului de activitate al întreprinderii publice, competențe de importanță strategică / tehnică, competențe de guvernanță corporativă, competențe sociale și personale, experiență pe plan local și internațional, trăsături specifice postului, alinierea cu Scrisoarea de așteptări și alte criterii - rezultatele economico-financiare ale întreprinderilor în care candidatul și-a exercitat mandatul de administrator sau de director, înscrisuri în cazierul fiscal și cazierul judiciar și diveristatea de gen. MODALITATEA DE EVALUARE Instrumentele cu care se realizează analiza comparativă, prin raportare la profilul candidatului și modalitatea de evaluare a condițiilor și criteriilor de selecție sunt: analiza documentară a documentelor din dosarul de candidatură, analiza informațiile suplimentare față de cele din dosarul de candidatură solicitate de expertul independent în consultare cu Comitetul de Nominalizare și Remunerare, în scris, pentru a revizui, îmbunătăți și valida acuratețea punctajului, verificarea referințelor oferite de candidați, verificarea activității desfășurate anterior de candidați, observarea comportamentală a candidaților pe parcursul interviului organizat de expertul independent alături de către Comitetul de Nominalizare și Remunerare, prin raportare la Profilul Candidatului și indicatorii ce descriu competențele care sunt criterii de evaluare a candidaților conform documentelor anterior menționate, integrarea rezultatelor analizei declarațiilor de intenție formulate pe baza Scrisorii de Așteptări de către candidați, concluziile probelor specifice unui centru de evaluare parcurse de candidați, în eventualitatea că procesul de selecție va impune susținerea unor astfel de probe. Modul de derulare și planificarea etapelor procesului de selecție, precum și conținutul dosarului de candidatură sunt prezentate în detaliu pe paginile web www.apaserv.eu și www.pluri.ro. Dosarele de candidatură vor fi, în mod obligatoriu, depuse până la data de 09.03.2026 atât pe suport de hârtie la Registratura Companiei Județene APA SERV S.A., situată în Strada Lt. Drăghiescu, nr. 20, cod poștal 610125, Piatra Neamț, Jud. Neamț, cât și în format electronic la adresa 109@pluri.ro, așa cum este prezentat în instrucțiunile de depunere a candidaturii postate pe paginile web menționate anterior.
|
|

|
|

|

|
CELE MAI NOI ANUNȚURI
|
IMOBILIARE
|
VAND teren intravilan curti- constructii, 46.495mp, in...
|
IMOBILIARE
|
PROPRIETAR, vând apartament 2 camere, 58mp, in Ploiesti in Mihai...
|
IMOBILIARE
|
VAND TEREN intravilan în suprafață de 870 mp, situat la...
|
IMOBILIARE
|
ANUNȚ de vânzare. Proprietar particular, persoană...
|
PIAŢA MUNCII
|
ANUNȚ DE SELECȚIE Compania Județeană APA SERV S.A....
|
PIAŢA MUNCII
|
ANUNȚ PUBLIC Selecție Membru al Consiliului de Administrație...
|
PIAŢA MUNCII
|
,,SOCIETATEA H BUILDING S.R.L., cu sediul în București, Sector...
|
PIAŢA MUNCII
|
SCOALA Gimnaziala Nr.8 Borsa,cu sediul în Borsa, Libertatii,76,...
|
DIVERSE
|
SC Gutenberg SA Deva, ofera spre vanzare un pachet de...
|
DIVERSE
|
1.INFORMAȚII generale privind concedentul,în special denumirea,...
|
DIVERSE
|
CONSILIUL de Administratie al Societatii Comerciale MOBILA...
|
DIVERSE
|
1.INFORMAȚII generale privind autoritatea contractantă,în special...
|
AUTO
|
DACIA DUSTER 1.5 dCi Prestige -2018. Vând Duster din 2018,...
|
AUTO
|
CII COMAN AUREL vinde RENAULT MEGANE la licitatie in 03...
|
AUTO
|
SC Besta Slimlife SRL vinde autospeciala Ford Transit...
|
AUTO
|
ÎN data de 16 octombrie 2023, ora 10.00 (pentru...
|
|

|
|
|