|
|

|
|
adaugă un anunț la această rubrică

|
ANUNȚ Municipiul
Urziceni, în calitate de autoritate publică tutelară în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare și ale H.G. nr. 639/2023 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, anunță începerea procedurii de selecție și nominalizare pentru 3 (trei) posturi de membru în Consiliul de Administrație al Societății Salubritate-Urziceni SRL pentru un mandat de 4 ani Condițiile generale și specifice care trebuie îndeplinite de candidați: a) membrii consiliului de administrație trebuie să aibă studii superioare finalizate cel puțin cu diplomă de licență și experiență în domeniul științelor inginerești, economice, sociale, juridice sau în domeniul de activitate al respectivei întreprinderii publice de cel puțin 7 ani; b) membrii consiliului de administrație sunt persoane fizice sau juridice, cu experiență minim 3 ani în conducerea societăților. Prin experiență în conducerea societăților, întreprinderi publice sau cu capital privat, ori a regiilor autonome se înțelege deținerea oricărei funcții de conducere, astfel cum aceasta este definită la art. 143 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a funcției de administrator societate/regie autonomă, director general/director general adjunct/director/director adjunct societate sau regie autonomă, director executiv, director economic/financiar, după caz, conform Clasificării ocupațiilor din România; c) stabilirea numărului de membri ai consiliului de administrație se face cu respectarea principiilor prevăzute de Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât în măsura în care nu este afectat clasamentul întocmit potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din O.U.G. nr. 109/2011, cel puțin o treime din totalul administratorilor aparțin genului subreprezentat; d) condiție specifică - Cel puțin un membru trebuie să dețină calificarea de auditor financiar sau să aibă exepriență de cel puțin 3 ani dobândită prin participarea la misiuni de audit statutar în România, în alt stat membru, într-un stat AELS, în Elveția sau în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord sau în cadrul Comitetelor de audit formate la nivelul Consiliilor de administrație/ supraveghere ale unor societăți/ entități de interes public în conformitate cu Ordinul nr. 392/2022 pentru modificarea Ordinului președintelui Autorității pentru Supravegherea Publică a Activității de Audit Statutar nr. 123/2022 privind componența Comitetului de audit; e) în mod obligatoriu, în selecția candidaților se va avea în vedere evitarea situațiilor de conflict de interese sau incompatibilități; f) majoritatea membrilor consiliului de administrație este formată din administratori neexecutivi și independenți, în sensul art. 138 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare; g) mandatul administratorilor este stabilit prin actul constitutiv, neputând depăși 4 ani; h) cel mult unul din administratori poate fi funcționar public sau o persoană din rândul altor categorii de personal din cadrul autorității publice tutelare ori din cadrul altor autorități sau instituții publice; i) selecția se realizează cu respectarea principiilor nediscriminării, tratamentului egal și transparenței; j) candidații care vor fi selectați pentru a fi înscriși pe lista scurtă vor fi ulterior înștiințați să depună o declarație de intenție realizată conform scrisorii de așteptări. Condițiile generale de participare sunt: * studii superioare finalizate cel puțin cu diplomă de licență și experiență în domeniul științelor inginerești, economice, sociale, juridice sau în domeniul de activitate al respectivei întreprinderi publice de cel puțin 7 ani; * experiență în conducerea/administrarea a unor societăți sau regii autonome de minimum 3 ani; * cunoașterea limbii române (scris și vorbit) și cetățenia română sau cetățenia altor state membre ale Uniunii Europene cu condiția să aibă domiciliul în România; * capacitate deplină de exercițiu; * stare de sănătate corespunzătoare funcției pentru care candidează, atestată pe bază de documente medicale; * să nu fie destituit/ă dintr-o funcție publică, să nu îi fi fost revocat contractul de mandat sau să nu-i fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 5 ani; * nu au înscrieri în cazierul judiciar; * nu au înscrieri în cazierul fiscal; * nu se află în conflict de interese care să îl/o facă incompatibil/ă cu exercitarea funcției de membru în Consiliul de Administrație al Societății; * nu se află în niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 4 din O.U.G. nr.109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice, actualizată; * nu se află în niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 12 alin. (3), art. 30 alin. (9) și art. 36 alin. (7) din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanta corporativa a întreprinderilor publice, actualizată; * nu se află în situația prevăzută la art. 169 alin. (10) din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare; * nu se află în situația prevăzută la art. 73 indice 1 din Legea nr.31/1990 a societăților comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Criteriile de selecție sunt: * cunoștințe despre obiectul de activitate al Societății, cunoașterea proceselor tehnologice și operaționale, cunoașterea pieței în care acționează Societatea; * gândire strategică și previziuni; * finanțe și contabilitate; * managementul proiectelor; * tehnologia informației; * legislație; * cunoștințe de guvernanță corporativă a întreprinderii publice; * competențe sociale și personale: luarea deciziilor, relații interpersonale, negociere, capacitate de analiză și sinteză; * participarea în organizații profesionale naționale și internaționale relevante pentru obiectul de activitate; * trăsături: reputație, integritate, independență, abilități de comunicare interpersonală. Etapele de evaluare/selecție finală a candidaților: 1. Dosarul de candidatură. 2. Matricea profilului de candidat. 3. Declarația de intenție a candidatului. Etapele de desfășurare a procesului de recrutare și selecție sunt: 1. Evaluarea prealabilă dosarelor de candidatură care alcătuiesc lista lungă. 2. Evaluarea finală a candidaților selectați în lista scurtă. Interviul. Dosarul de înscriere trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele documente: * opis documente (fiecare pagină a dosarului de candidatură va fi numerotată); * Curriculum vitae, model european HG nr. 1.021/2024 ; * Adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, nu mai veche de 6 luni anterior derulării concursului, emisă de către medicul de familie sau de către unitățile sanitare abilitate; * Certificatul de cazier judiciar valabil; * Certificatul de cazier fiscal valabil; * Copia actului de identitate; * Copia certificatului de căsătorie sau a altor acte, doar în cazul în care numele de pe actele depuse este diferit de cel de pe actul de identitate; * Copii documente care atestă pregătirea profesională - diploma de licență sau echivalentă; * Copii ale documentelor care dovedesc experiența profesională cerută de minim 7 ani în studiile absolvite, precum și experiența în conducerea societăților - întreprinderi publice sau private sau regiilor autonome de minim 3 ani: ? extras Reges/Revisal, ? copie carnet de muncă dacă este cazul, ? contracte individuale de muncă, ? contracte de mandat/management, ? adeverințe eliberate de angajatori, ? certificat constatator/act eliberat de ONRC, unde este cazul ? documente din care să reiasă ca este autorizat ca auditor financiar și este înregistrat în Registrul public electronic de către autoritatea competentă din România, din alt stat membru, din Spațiul Economic European sau din Elveția, dovedită cu documente justificative; sau deține experiență de cel puțin 3 ani în audit statutar dobândită prin participarea la misiuni de audit statutar în România, dovedită cu documente justificative; sau deține experiență de cel puțin 3 ani în audit statutar dobândită prin participarea în cadrul comitetelor de audit formate la nivelul consiliilor de administrație/supraveghere ale unor societăți/entități de interes public, dovedită cu documente justificative. * declarație pe proprie răspundere privind statutul de "independent" conform formular nr. 1; * declarație pe proprie răspundere privind apartenența la consiliile de administrație formular nr. 2; * declarație de consimțământ prin care candidatul își exprimă acordul de a se procesa datele sale personale în scopul procedurii de recrutare și selecție conform formular nr. 3; * declarație pe proprie răspundere privind neîncadrarea în situația unui conflict de interese conform formular nr. 4; * declarație pe proprie răspundere prin care candidatul va confirma că nu se află într-una din situațiile prevăzute la art. 4 din O.U.G. nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice,actualizata, precum și în alte condiții restrictive conform formular nr.5; * declarație privind atragerea răspunderii în cazul falimentului/ insolvenței societăților/regiilor autonome administrate/conduse conform formular nr. 6; * declarație pe proprie răspundere că datele cuprinse în dosarul de candidatură corespund experienței profesionale conform formular nr.7; * declarație privind destituirea dintr-o funcție publică, revocarea contractului de mandat și încetarea contractului individual de muncă în ultimii 5 ani conform formular 8. Lipsa oricărui document dintre cele enumerate mai sus atrage respingerea dosarului de candidatură. Cu excepția actelor depuse în original, celelalte documente vor fi conformate cu originalul de către candidat. Toate documentele prezentate în dosarul de candidatură vor fi în limba română. Documentele redactate într-o limbă străină se depun în copie certificată, însoțită de traducerea legalizată, efectuată de un traducător autorizat. Pentru studiile efectuate în străinătate se vor depune echivalările acestora, după caz. Documentele necesare în procesul de selecție și formularele de declarații se regăsesc pe pagina de internet a autoritatii publice tutelare și a întreprinderii publice. Dosarul de candidatură se va depune până la data de 11.12.2026, ora 11.00 la secretariatul Comisiei de selecție și nominalizare, cu sediul în Calea Bucuresti,nr. 104,Municipiul Urziceni ,Judetul Ialomita ,în dosar plic închis și sigilat, unde va primi un număr de înregistrare și data certă a depunerii. Candidații care nu sunt înscriși în Corpul Administratorilor Publici vor depune documentele aferente dosarului în doua exemplare, ambele conformate cu originalul de către candidat. Dosarul va avea menționat "Candidatura pentru funcția de membru în Consiliul de Administrație al Societății Salubritate-Urziceni SRL", precum numele și prenumele candidatului. Depunerea pe suport hârtie a tuturor documentelor pentru candidatură este obligatorie. Dosarele de candidatură pe suport hârtie pot fi depuse/trimise prin poștă/curier la adresa mai sus menționată. Dosarele de candidatură vor fi trimise obligatoriu și în format electronic, pe adresa de e-mail registratura@primaria-urziceni.ro Dosarele de candidatură care sunt depuse în format electronic cât și documentele atașate vor trebui să conțină în mod obligatoriu numele și prenumele candidatului și denumirea societății (de exemplu "Candidatura CA - Nume Prenume - Societatea Salubritate-Urziceni SRL" respectiv numele atașamentului de ex. "CV Nume Prenume"). Nedepunerea documentelor în format electronic și pe suport de hârtie atrag respingerea dosarului de candidatură. Plicurile ajunse după data și ora menționată nu vor fi luate în considerare. Candidații declarați admiși la etapa de selecție a dosarelor și care se regăsesc pe lista scurtă, vor fi evaluați în cadrul interviului, ora și locul desfășurării acestuia urmând a le fi anunțate personal prin intermediul poștei electronice. Etapa interviului se va desfășura exclusiv prin prezența fizică la sediul Primăriei Urziceni. Relații suplimentare se pot obține de la comisia de selecție și nominalizare și de la expertul independent PUBLIC RESEARCH SRL, la adresa de email dragosdinca2000@yahoo.com sau, în scris, prin depunere la Registratura municipiului Urziceni. Cereri de clarificări Pentru a asigura transparența procesului de selecție se va răspunde în timp util cererilor de clarificări formulate de către candidați, cu condiția ca aceștia să solicite doar informații care se referă la candidatura proprie. Eventualele cereri de clarificări se depun prin e-mail ce va fi salvat cu titlul "Cerere clarificări Nume Prenume - Societatea Salubritate-Urziceni SRL" BIBLIOGRAFIE I. Cunoștințe generale privind sectorul public: * Constituția României, republicată; * Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; * Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare; * Legea nr. 500/2004 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare; * Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; * OSGG 600/2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităților publice; * Legea 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare; * Legea 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare; * Ordonanța de urgență a Guvernului nr.77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, cu modificările și completările ulterioare. II. Cunoștințe privind guvernanța corporativă * Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare; * Hotărârea Guvernului nr. 617/2023 privind organizarea și funcționarea Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanței Întreprinderilor Publice, cu modificările și completările ulterioare; * Hotărârea Guvernului nr. 639/2023 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice; * OECD Review of the Corporate Governance of State-Owned Enterprises in Romania - disponibil la adresa: https://www.oecd-ilibrary.org/sites/fabf20a8en/index.html?itemId=/content/publication/fabf20a8-en * Recommendation of the Council on OECD Legal Instruments Principles of Corporate Governance disponibil la adresa: https://legalinstruments.oecd.org/public/doc/322/322.en.pdf * OECD Corporate Governance Factbook 2025 https://www.oecd.org/en/publications/oecd-corporate-governance-factbook-2025_f4f43735-en.html * Ghidul BVB privind raportarea ESG https://bvb.ro/info/Rapoarte/Ghiduri/Ghid_privind_raportarea_ESG.pdf * Codul Român al Sustenabilității. III. Cunoștințe privind domeniul de activitate al societății: * Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare; * Legea nr.101/2006 - Legea serviciului de salubrizare a localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare; * Ordonanța de urgență a Guvernului nr.92/2021privind regimul deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare; * Ordonanța Guvernului nr.2/2021privind depozitarea deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare; * Legea nr.249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare; * Hotărârea Guvernului 246/2006 pentru aprobarea Strategiei naționale privind accelerarea dezvoltării serviciilor comunitare de utilități publice; * Ordonanța Guvernului nr.26/2013privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, cu modificările și completările ulterioare; * Scrisoarea de așteptări a Societății Salubritate-Urziceni SRL.
|
|

|
|

|

|
CELE MAI NOI ANUNȚURI
|
IMOBILIARE
|
DIRECT proprietar: închiriez apartament cu 4 camere, renovat,...
|
IMOBILIARE
|
PROPRIETAR vând teren intravilan (curți-construcții demolabile...
|
IMOBILIARE
|
PROPRIETAR vând teren intravilan (curți-construcții demolabile...
|
IMOBILIARE
|
Apartament cu 2 camere, situat pe Soseaua Pantelimon 365,...
|
PIAŢA MUNCII
|
ANUNȚ Municipiul Urziceni, în calitate de autoritate publică...
|
PIAŢA MUNCII
|
ANUNȚ selecție ADMINISTRATORI la Societatea SERVICIUL PUBLIC...
|
PIAŢA MUNCII
|
ANUNȚ selecție ADMINISTRATORI la Societatea A.R.I.P.I....
|
PIAŢA MUNCII
|
SEMINARUL Teologic Ortodox Sfântul Simion Ștefan,cu sediul în...
|
DIVERSE
|
VÂNZARE TERENURI ȘI CONSTRUCȚII, FILIPEȘTII DE PĂDURE, JUD....
|
DIVERSE
|
CII Bejerea Vasile, notifica creditorii GTPROJECT SRL,...
|
DIVERSE
|
PRIN încheierea civilă nr. 1696 din 03.11.2026, pronunțată de...
|
DIVERSE
|
PUBLICAȚIE DE VÂNZARE: Cabinet Individual de Insolvență...
|
AUTO
|
PERSOANA FIZICA vând autovehiculul electric si înmatriculat...
|
AUTO
|
DACIA DUSTER 1.5 dCi Prestige -2018. Vând Duster din 2018,...
|
AUTO
|
CII COMAN AUREL vinde RENAULT MEGANE la licitatie in 03...
|
AUTO
|
SC Besta Slimlife SRL vinde autospeciala Ford Transit...
|
|

|
|
|